Bolt implementează în premieră mondială sistemul de prevenire a curselor în tandem

December 22, 2021

Share
Bolt 4 scooter

Prevenirea utilizării în condiții nesigure reprezintă o provocare complexă pentru operatorii de trotinete electrice de pretutindeni. Pentru că la Bolt siguranța primează în absolut tot ceea ce facem, echipa noastră lucrează fără oprire la dezvoltarea și introducerea periodică de noi funcționalități destinate sporirii siguranței. Astăzi, suntem entuziasmați să anunțăm că o astfel de funcționalitate a devenit realitate, în premieră mondială!

Un nou nivel de siguranță pentru cursele cu trotinete electrice

Anunțăm acum cu mândrie introducerea în premieră a unui sistem de prevenire a curselor în tandem, aplicat în prezent la Berlin și urmând să ajungă curând peste tot. Aceasta nu este o premieră doar pentru trotinetele Bolt, ci o inovație care nu a mai fost implementată până acum de niciun operator — motiv pentru care am solicitat și un brevet din partea Biroului European pentru Brevete. Acesta va fi valabil în 154 de țări.

Cursele în tandem, în care trotineta este utilizată de mai mult de o persoană, este un mod de deplasare extrem de riscant. Și deși sunt strict interzise, cursele în tandem reprezintă o cauză frecventă a accidentelor înregistrate în rândul operatorilor de trotinete și al pasagerilor de pretutindeni. 

“Suntem mai mult decât simpli furnizori de micromobilitate. Ne dorim să avem o relație de parteneriat cu orașele și comunitățile. Acesta este motivul pentru care am decis să abordăm cele mai urgente provocări privind siguranța din domeniul utilizării trotinetelor: cursele în tandem, cursele în stare de ebrietate și deraparea,” a afirmat Dmitri Pivovarov, vicepreședinte al departamentului Rentals din cadrul Bolt.

El a continuat: “Faptul că am fost luați în considerare la acordarea unui brevet pentru sistemul nostru de prevenire a curselor în tandem este o indicație clară că suntem pe drumul cel bun. Asta arată de asemenea că ne aflăm în poziția de lideri în ceea ce privește eforturile care se fac în domeniu pentru a face trotinetele mai sigure.”

O cale către un viitor mai sigur

Pe lângă prevenirea curselor în tandem, lucrăm de asemenea la punerea la punct a unui sistem de testare a reacției cognitive pentru a descuraja folosirea trotinetelor în stare de ebrietate și testăm un sistem de prevenire a derapării la frânare care va îmbunătăți semnificativ standardele de siguranță din domeniu. 

Sporirea siguranței în domeniul micromobilității este un lucru esențial. În calitatea noastră de cel mai important furnizor de servicii de deplasare cu trotineta din Europa, știm prea bine că educarea pasagerilor, dezvoltarea de funcționalități suplimentare și colaborarea cu orașele și comunitățile locale reprezintă cheia succesului. 

Deși deplasarea împreună cu o altă persoană pe aceeași trotinetă este strict interzisă de Regulamentul General pentru Pasageri aplicat de Bolt, o regulă valabilă de asemenea în numeroase orașe, cursele în tandem continuă să fie o cauză frecventă de accidente, reprezentând 5,12% din totalul accidentelor înregistrate de Bolt.

Man using Bolt scooter

Bolt este primul operator de trotinete care a inserat în aplicație o funcționalitate menită să depisteze și să descurajeze acest tip de conduită. Vom implementa sistemul de Detectare a Curselor în Tandem pentru toate trotinetele electrice Bolt 4. 

Inginerii noștri au dezvoltat această tehnologie pe baza accelerometrului cu care sunt dotate trotinetele Bolt 4, destinat să măsoare rate de accelerare a trotinetei. Ei au descoperit un mod de a utiliza același hardware pentru a detecta modificările bruște de masă, care arată cu exactitate că pe aceeași trotinetă se află mai mult de o persoană. Odată ce aplicația detectează prezența mai multor persoane, utilizatorul primește o notificare pe aplicație.

Bolt tandem riding prevention push notification

Siguranța este prioritatea noastră numărul unu

Așa cum am spus, aceasta este doar cea mai recentă dintre numeroasele funcționalități de siguranță care au apărut pe platforma noastră în ultimele câteva luni. 

Testul de Reacție Cognitivă, conceput pentru preîntâmpinarea curselor în stare de ebrietate, a fost deja lansat în 14 orașe și se extinde treptat în întreaga Europă. Aplicația îi solicită pasagerului potențial să reacționeze la diverse instrucțiuni apărute pe ecran în intervale în care riscul de a se afla în stare de ebrietate este crescut. Testul măsoară timpul de reacție cognitivă înainte de a-i permite pasagerului să utilizeze trotineta. 

O altă funcție la care lucrăm în prezent este Sistemul de Prevenire a Derapării la Frânare. Scopul acesteia este de a descuraja conduitele periculoase din partea pasagerilor, cum ar fi viteza excesivă și driftingul. Sistemul detectează când roata din spate a trotinetei se blochează ca urmare a frânării bruște, iar pasagerul este avertizat printr-o notificare trimisă pe aplicație. Această funcție este în prezent în faza de testare la Berlin. 

Toate funcționalitățile de siguranță despre care am vorbit sunt dezvoltate de echipa proprie de inginerie a companiei Bolt.

Obține o cursă sigură cu Bolt

Să te deplasezi dintr-un loc în altul rapid și la prețuri accesibile e una, dar să faci asta în condiții de siguranță maximă și fără să afectezi prea mult mediul înconjurător este cu totul altceva. Noi ne mândrim cu faptul că le oferim pasagerilor noștri pachetul complet. 

Dacă ai nevoie de o cursă, pur și simplu descarcă aplicația Bolt și fă clic pentru a localiza cea mai apropiată trotinetă.

Share

Articole recente